Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

Întrebări frecvente #CORONAVIRUS (#COVID19) – MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ

Written by on 24 March 2020

IMPORTANT! Întrebări frecvente #CORONAVIRUS (#COVID19) - MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ

Pentru întrebări suplimentare și asistență pe aceste teme, puteți scrie Ambasadei la londra.social@mae.ro

1. Sunt angajat sau lucrător (inclusiv prin agenție de muncă; cu contract zero ore; muncă ocazională). Dacă am simptome de Coronavirus și trebuie să mă auto-izolez, de ce beneficiez când lipsesc de la muncă?
• Verificați cu angajatorul ce drepturi la concediu medical aveți. Cel mai probabil sunteți eligibil pentru concediul medical de bază (Statutory Sick Pay) de 94,25 lire sterline pe săptămână (din aprilie, 95,85 lire sterline pe săptămână), din prima zi de boală/ auto-izolare. Acesta e un minim legal, angajatorul vă poate oferi o suma suplimentara (Contractual Sick Pay), în anumite condiți. Mai multe detalii pe pagina ACAS https://www.acas.org.uk/checking-sick-pay
• Dacă angajatorul nu vă acordă drepturile de concediu medical, sunați la HM Revenue and Customs (agenția fiscală), la 03000 560 630, https://www.gov.uk/statutory-sick-pay/how-to-claim

2. Sunt self-employed (lucrător independent) sau câștig sub limita minimă a veniturilor de 118 lire pe săptămână, dacă am simptome de Coronavirus și trebuie să mă auto-izolez, de ce beneficiez?
• Având în vedere că nu sunteți eligibil pentru concediu medical, Guvernul britanic a anunțat că plafonul maxim de venit pentru accesarea Universal Credit (beneficiu social) va fi relaxat, ca să puteți primi echivalentul concediului medical de bază (Statutory Sick Pay).
• Aplicați pentru Universal Credit (ajutor social) online: https://www.gov.uk/apply-universal-credit; telefon Jobcentre Plus 0800 328 5644 ; menționați că sunteți infectat cu Coronavirus / în auto-izolare.

3. Sunt self-employed, am dificultăți financiare și nu îmi pot plăti taxele din cauza impactului Coronavirus asupra domeniului meu de activitate.
• Pentru lucrătorii independenți (self-employed) Guvernul a anunțat amânarea următoarei plăți a taxelor (31 iulie 2020), în baza auto-evaluării, până în ianuarie 2021.
• Toate companiile și lucrătorii independenți cu probleme financiare și datorii privind plata taxelor pot suna pentru sprijin la Autoritatea de Administrare Fiscală HMRC prin intermediul unui serviciu Time to pay, la linia telefonică dedicată COVID19 – 0800 0159 559.
• Puteți aplica pentru sprijin financiar prin Universal Credit (ajutor social) online: https://www.gov.uk/apply-universal-credit; telefon Jobcentre Plus 0800 328 5644 4.

4. Angajatorul meu a redus sau a încetat temporar activitatea (șomaj tehnic) din cauza Coronavirus, la ce am dreptul?
• Guvernul britanic va acoperi 80% din salariul salariaților (maxim 2500 lire sterline) pe care angajatorul nu îi mai poate plăti din cauza restrângerii activității cauzate de Coronavirus, pentru a evita concedierea personalului. Măsura este luată inițial pentru trei luni (începând din 1 martie 2020). În acest caz, angajatorul (nu salariatul) va solicita (înainte de finalul lui aprilie 2020) o subvenție de la Agenția fiscală HM Revenue and Customs, pentru a plăti angajații aflați în șomaj tehnic (menținuți pe statul de plată, dar fără activitate).
• În general, în afara cazului în care este prevăzut altfel în contract sau este agreat cu angajatorul, angajatul are dreptul la plata integrală pentru scurte perioade de încetare temporară sau de reducere a activității. Dacă angajatul nu are dreptul la plata integrală, angajatorul va trebui să plătească, pe o durată de 5 zile (la trei luni), o sumă minimă obligatorie de 29 lire sterline/ zi (statutory guarantee payment). Pentru zilele în care această plată nu e disponibilă, angajatul poate accesa ajutorul de șomaj (Jobseeker Alowance) de la Jobcentre Plus (https://find-your-nearest-jobcentre.dwp.gov.uk/);

5. Angajatorul meu a încetat activitatea din cauza Coronavirus și am fost concediat, de ce sprijin financiar pot beneficia?
• Vă puteți adresa Jobcentre Plus privind eligibilitatea pentru ajutor de șomaj și sprijin financiar, fie în cadrul Universal Credit https://www.gov.uk/universal-credit (0800 328 5644) sau ”new style” Jobseeker’s Allowance https://www.gov.uk/jobseekers-allowance/eligibility (0800 169 0310). Guvernul a anunțat mărirea unor beneficii sociale, inclusiv pentru a sprijini plata chiriei.
• Puteți verifica dacă aveți dreptul la o plată de disponibilizare (redundancy payment), în condițiile legale https://www.gov.uk/redundancy-your-rights

6. Din cauza Coronavirus nu îmi permit să-mi mai plătesc chiria, ce pot face?
• Dacă aveți nevoie de sprijin financiar, aplicați pentru Universal Credit, care are o componentă de ajutor pentru plata locuinței; contactați și autoritatea locală pentru a verifica dacă vă poate sprijini. Guvernul britanic a anunțat mărirea unor beneficii sociale, inclusiv pentru a sprijini plata chiriei.
• Aplicați pentru Universal Credit (ajutor social) online: https://www.gov.uk/apply-universal-credit; telefon Jobcentre Plus 0800 328 5644
• Dacă credeți că sunteți în pericol de evacuare, contactați cel mai apropiat Citizen Advice Bureau la https://www.citizensadvice.org.uk/…/…/contact-us/contact-us/ sau la telefon 03444 111 444.
• Guvernul britanic intenționează să interzică, pe o perioadă de trei luni, evacuarea chiriașilor afectați de Coronavirus, oferind o serie de facilități proprietarilor de locuințe. Pentru mai multe detalii, contactați Ministerul pentru Locuințe, Comunități și Autorități locale la 030 3444 0000. Vom reveni cu informații când vor fi disponibile.

7. Angajatorul nu mă plătește pentru munca prestată, ce pot să fac?
Contactați ACAS (Serviciul de consiliere și mediere a relațiilor de muncă), care ofera informații legate de drepturile de muncă ale angajaților (telefonic) și mediere cu angajatorii („conciliation service”), anterior depunerii unei plângeri la Tribunalul Muncii.
Pentru informații, sunați la 0300 123 1100; pentru mediere în relație cu angajatorul, anterioară plângerii la Tribunalul Muncii, sunați la 0300 123 1122; online, la https://tell.acas.org.uk/notification-form#no-back. Program telefonic: luni-vineri, 08.00 – 18.00. Website: https://www.gov.uk/pay-and-work-rights

În Irlanda de Nord, contactați Labour Relations Agency pentru servicii de mediere în relație cu angajatorul, la telefon 03300 555 300 sau prin formular online https://www.lra.org.uk/…/LRA_EC%20notification%20form%20for…

SAU
Faceți o plângere online la Autoritatea fiscală HM Revenue & Customs este responsabilă cu aplicarea legislaţiei privind plata salariului minim pe economie sau neplata drepturilor salariale la https://www.tax.service.gov.uk/…/pay-and-work-…/draft/start…(chestionar relativ simplu, în limba engleză, durata primirii unui răspuns poate fi îndelungată – puteți utiliza Google Translate)

Lucrătorii prin agenție pot face o sesizare la eas@beis.gov.com sau telefon 0207 215 5000, la Inspectoratul de specialitate.

Pentru noi informații privind sprijinul oferit de Guvernul britanic, urmăriți paginile noastre de Facebook și ale Guvernului britanic, unde vor fi actualizate măsurile anunțate:
https://www.gov.uk/…/guidan…/covid-19-guidance-for-employees
https://www.acas.org.uk/…/if-the-employer-needs-to-close-th…,
https://www.gov.uk/…/guidance-to-employers-and-businesses-a…

Sursa: Ambasada Romaniei in Regatul Unit

ASCULTA COOL FM XTRA

Asculta online CooL FM Xtra / Descarca gratuit aplicatia CooL FM Xtra pentru Android sau aplicatia CooL FM Xtra pentru iOS